Din 1991 până în prezent au trecut câțiva ani pe care nu vreau să-i număr. Ani care nu m-au putut vindeca de iubirea pentru oameni. Principala mea sursă de inspirație, motorul, motivul pentru care scriu, a rămas natura umană, perfecțiunea ei. Încăpățânarea mi-a fost, când defect, când plasă de salvare, de aceea m-am bazat pe coarnele mele de berbec veritabil atunci când am dorit să deschid ușile vieții care mi-au fost trântite în nas de startul greoi al copilăriei mele.
„Nimic nu e imposibil, trebuie doar să vrei!” Mi-am repetat aceste cuvinte până în pragul nebuniei și am făcut o obsesie din următorul obiectiv de pe lista de priorități. Scriu și voi scrie mereu, este singura metodă de comunicare între suflete, pe care o știu.
Despre mine mi-a fost greu mereu să povestesc pentru că nu mă prea înțeleg, de aceea vă las pe voi să-mi povestiți cum sunt, citindu-mi versurile și romanele pe care le las drept semn al existenței mele.
