Cărți Corina Lupu

Născută în orașul florilor, Timișoara, am fost întotdeauna o fire romantică, o visătoare. Mereu am avut visuri, de multe ori mărețe, iar publicarea unui romance, cu siguranță, a fost unul dintre ele. Sunt genul optimist care reușește de cele mai multe ori să creadă în puterea binelui, iubesc oamenii și mă simt fericita și împlinită știind că poveștile de iubire din cărțile mele le ating sufletele și trezesc emoție. Scrisul este minunea care-mi îmbogățește viața, care-mi permite sa-mi exprim gândurile și trăirile, sa „explorez” și o altă existență, imaginară, dar totuși, atât de reală. Fiecare manuscris finalizat înseamnă bucurie și tristețe, in același timp…. Bucurie, pentru că o nouă poveste de dragoste a prins viață… Tristețe, pentru că trebuie să mă despart din nou de alte personaje de care m-am atașat. Scrierile romantice vor fi mereu, cred eu, balsam pentru suflete, căci e foarte adevărat…. „Există o singură fericire în această viață: să fii iubit și să iubești.” (George Sand).